Leader

LEADER

”LEADER” provine din limba franceză „Liaisons Entre Actions de Developpement de l’Economie Rurale” – „Legături între Acțiuni pentru Dezvoltarea Economiei Rurale”.

”LEADER – DEZVOLTAREA LOCALĂ PLASATĂ SUB RESPONSABILITATEA COMUNITĂȚII” – denumirea intervenției DR-36 din cadrul PS PAC 2023-2027 ce are ca obiectiv dezvoltarea comunităților rurale ca urmare a implementării strategiilor elaborate de către GAL

INTERVENȚIA DR-36 – COMPONENTA: Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate (denumită în continuare DR-36F) contribuie la îndeplinirea obiectivului specific PAC: SO8 Promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a egalității de gen, incluzând participarea femeilor la agricultură, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv a bioeconomiei circulare și a silviculturii sustenabile.

”Strategie de Dezvoltare Locală” – document programatic ce conține un set coerent de
intervenții care contribuie la îndeplinirea obiectivelor și nevoilor locale conceput și
implementat de un Grup de Acțiune Locală;

Grupurile de Acțiune Locală joacă un rol esențial în stimularea dezvoltării zonelor rurale prin intermediul abordării LEADER, care se bazează pe următoarele principii:
1. Abordare participativă – implicarea activă a comunității locale în toate etapele procesului
de dezvoltare;
2. Inovație și adaptabilitate – promovarea unor soluții inovatoare care să răspundă nevoilor
specifice ale fiecărei comunități;
3. Cooperare și parteneriat – întărirea relațiilor de colaborare între diferite entități pentru
atingerea obiectivelor comune.

Asociația Grupul de Acțiune Locală Confluențe Nordice s-a constituit începând cu anul 2013, cu scopul asigurării platformei de abordare a oportunităților LEADER România. Principalele activități ale asociației sunt legate de susținerea dezvoltării locale, de elaborarea și implementarea strategiei de dezvoltare pentru teritoriu, de organizare a activităților de promovare și informare a actorilor locali despre oportunitățile de dezvoltare, etc.

Asociația cuprinde 12 unități administrativ teritoriale, din care un oraș (Gura Humorului) și 11 comune (Berchișești, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Cornu Luncii, Drăgoiești, Ostra, Păltinoasa, Râșca, Slatina, Stulpicani și Valea Moldovei). Alături de aceste unități administrativ teritoriale, în cadrul grupului de acțiune locală mai sunt reprezentate un număr de 19 persoane juridice cu scop lucrativ, 9 organizații non-guvernamentale și 1 reprezentant autorizat (CJ Suceava), care este implicat activ în dezvoltarea teritoriului. Astfel, având la bază parteneriatul public-privat, asociația dispune de 41 de parteneri structurați după cum urmează: 13 parteneri publici (31,71%), 19 parteneri privați (46,34%) și 9 parteneri din partea societății civile (21,95%).

Obiectivele Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Confluențe Nordice:

  • contribuirea la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea capacității de sechestrare a
    carbonului, precum și promovarea energiei durabile
  • promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a egalității de gen, inclusiv a participării femeilor la agricultură, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale,
    inclusiv a bioeconomiei circulare și a silviculturii durabile
  • modernizarea agriculturii și zonelor rurale prin promovarea și partajarea cunoștințelor, a inovării și a digitalizării în agricultură și în zonele rurale și prin încurajarea adoptării acestora
    de către fermieri, prin îmbunătățirea accesului la cercetare, inovare, schimbul de cunoștințe și formare
  • îmbunătățirea poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric.